Sfânta Angelina

-10 decembrie-

Sfinţii Angelina şi Ştefan erau părinţii Sf Ioan din Serbia. Viaţa conducătorului sârb Ştefan Brankovich şi a familiei sale era plină de nestatornicii şi necazuri. După ce Serbia a fost ocupată în 1457 de către turci, fiul mijlociu al conducătorului sârb, Ştefan( 9 octombrie), se distingea prin firea sa blândă şi prin cunoaşterea Sfintei Scripturi, a mers în capitala Turciei după ce sora lui a fost dată în căsătorie Sultanului Murat. Aflând că turcii au ars mănăstirea Mileshevsk cu un fanatism crud, Sf Ştefan s-a ridicat să apere Serbia de opresiune.
Când s-a căsătorit cu Angelina( 1 şi 30 iulie), fiica Principelui Albaniei, turcii l-au ameninţat pe Sf Ştefan şi familia acestuia cu pedepsirea. Împreună cu soţia şi cei trei copii el a fost obligat să se ascundă mai întâi în Albania, iar apoi în Italia, unde a murit.
Sf Angelina a adus sfintele moaşte ale soţului ei la Kupinovo. La sfârşitul secolului al XV-lea, fiul lor Sf Ioan, a devenit conducătorul Serbiei. Sfintele moaşte ale Sf Ioan şi ale părinţilor săi au fost după aceea cinstite prin multe minuni.

Sfântul Mucenic Gemellus din Paflagonia

-10 decembrie-

Sfântul Mucenic Gemellus din Paflagonia a fost supus la chinuri groaznice pentru mărturisirea sa de credinţă de către împăratul Iulian Apostatul( 361-363) în oraşul Ancyra( Galatia). I s-a pus o centură de fier înroşit în jurul taliei. Apoi a fost orânduit să-l însoţească pe neevlaviosul Iulian în călătoria sa. Când au ajuns la Edesa în Mesopotamia, el a fost întins pe pământ şi i s-au străpuns tălpile cu ţepuşe de lemn. Apoi a fost atârnat de un pilon şi chinuit.
Răbdând chinurile, sfântul a continuat să-l înfrunte pe împărat. După ce a fost supus la şi mai multe chinuri îngrozitoare, l-au lăsat să plece. Încă putea să meargă şi să vorbească, de aceea a mers în drumul său până ce a întâlnit un preot. El l-a rugat pe preot să-l boteze, iar când el a ieşit din apă, toate rănile sale i s-au vindecat.
Aflând de această minune, Iulian a poruncit ca Sf Gemellus să fie răstingnit. Viteazul atlet al lui Hristos şi-a dat sufletul Domnului, iar trupul său a fost în secret coborât de pe cruce şi îngropat de creştini.

Sfânta Muceniţă Antuza
-8 decembrie-

Sfânta Muceniţă Antuza, soţia unui superior roman, a fost botezată de către Sf Ambrozie de Milan( 7 decembrie). Când soţia prefectului oraşului Sunilda a propus ca Sf Antuza să fie botezată de un arian, ea a refuzat. De aceea ea a fost condamnată să fie arsă şi astfel a primit cununa muceniciei.

Icoana Maicii Domnului Vladimir

-7 decembrie-

Icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu Vladimir din Seliger a venit din insula Seliger în provincia Tver din Rusia.

Sfinţii 300 de Mucenici

-8 decembrie-

Sfinţii Mucenici din Africa( 62 de clerici şi 300 de mireni): Au suferit în timpul împăratului Zeno( 474-491). Guneric, conducătorul împărăţiei vandalilor din Nordul Africii, a venit sub influenţa episcopilor eretici ariani şi a început o cruntă persecuţie împotriva ortodoxiei.
Când credincioşii s-au adunat la una din biserici şi săvârşeau în taină Sfânta Liturghie, soldaţii barbari au năvălit în biserică. Câţiva dintre închinătorii la idoli au fugit, dar 300 de oameni s-au dat de bunăvoie la chinuri şi să fie decapitaţi. Din cler, doi au fost arşi, iar celor 60 li s-au tăiat limbile. Însă prin puterea dumnezeiască ei continuau să propovăduiască şi să se opună ereziei ariene.
Toţi au suferit chinuri cumplite, dar au rămas credincioşi lui Hristos şi Sfintei Sale Biserici.

Sfanta Mucenita Filofteea

-7 decembrie-

Sfânta Muceniţă Filofteia s-a născut la începutul secolului al XIII-lea în apropiere de oraşul Târnovo (Veliko Târnovo din Bulgaria de astăzi), capitala Ţaratului (româno-)bulgar, într-o familie de ţărani. Este crescută în dreapta credinţă şi evlavie de mama sa, care moare când sfânta era încă mică. Dar roadele evlaviei maicii sale s-au vădit când Filofteia a mai crescut.

Copila asculta de mică dumnezeieştile Scripturi, postind şi învăţând să-şi păzească neîntinată fecioria. Dar mai presus de toate a iubit milostenia. Copila săvârşea cu statornicie şi răbdare toate faptele bune. Dar, după ce mama sfintei a trecut la Domnul, tatăl ei s-a însurat a doua oară. Mama vitregă nu a iubit-o pe Filofteia, astfel că adeseori îi făcea necazuri, bătând-o şi pârând-o tatălui ei, ca şi acesta să o certe.

Iar în acest timp, fericita fecioară, de multe ori, văzându-i pe săraci şi pe flămânzi, se lăsa biruită de milostivire le dădea hainele ei şi le împărţea din mâncarea pe care mama vitregă i-o dădea ca să o ducă la ţarină, tatălui ei. Pentru aceasta, tatăl ei se mânia şi de multe ori o bătea fără milă, poruncindu-i să nu mai facă aceste fapte.

Dar sfânta nu-l asculta, fiindu-i milă de săraci. Asfel că, într-o zi, mergând ea după obicei să ducă tatălui său mâncare la ţarină, i-au ieşit în cale nişte săraci şi flămânzi, care mereu o cercetau, ştiind milostivirea ei. Neavând altceva ce să le dea, stânta le-a împărţit mâncarea pe care trebuia să i-o ducă tatălui ei. Iar acesta, rămas flămând, când s-a întors acasă şi-a certat soaţa, care însă l-a încredinţat că îi trimite întotdeauna mâncare îndeajuns, ba şi de prisos. De aceea, ascultând de îndemnul Celui rău, tatăl fericitei s-a hotărât să o pândească pe copilă ca să vadă ce făcea cu mâncarea.

Deci mergând la vremea la care ştia că venea Filofteia cu bucatele, s-a aşezat la loc potrivit şi, pândind-o, a văzut că le împărţea săracilor. Fiind biruit de mânie şi uitând dragostea părintească, s-a pornit asupra ei, ca totdeauna, apucând-o de cosiţe ca să o bată până ce se va linişti. Dar, nemaifiind stăpân pe el, a aruncat în ea cu toporul pe care-l avea la brâu şi, lovind-o, a rănit-o la un picior. Iar din această rană sfânta a murit pe loc. Și tot locul acela s-a umplut de lumină. Sfânta era în vârstă de doisprezece ani când s-a mutat la Domnul.

Iar tatăl său, venindu-şi în fire, a fost cuprins de spaimă şi de cutremur, întâi pentru că a ajuns ucigaşul fiicei sale, apoi din pricina strălucirii dumnezeieşti care se revărsase în jurul sfintelor ei moaşte. Şi vrând să ridice sfântul ei trup, nu putea nici să-l atingă, nici să se apropie de el. Văzând acestea, a alergat în cetate şi le-a spus arhiepiscopului şi conducătorilor cetăţii tot ce se întâmplase şi că trupul fericitei zăcea pe pământ, şi că era cinstit de Dumnezeu cu strălucire cerească. Aceasta auzind, arhiepiscopul împreună cu mai-marii cetăţii şi cu popor mult, au alergat cu făclii şi cu tămâie şi cu rugăciuni, şi văzând sfântul trup strălucind cu acea lumină dumnezeiască, s-au minunat cu toţii şi au lăudat pe Dumnezeul minunilor, Care şi acum, în vremurile din urmă, preamăreşte pe robii Săi care împlinesc cu fapta poruncile Lui.

Apoi au încercat, împreună cu arhiepiscopul, să ridice trupul sfintei şi o ducă în cetate. Dar n-au putut nici să-l mişte, aşa încât s-au înspăimântat ci toţii. Au început să se roage cu stăruinţă lui Dumnezeu şi Sfintei Filofteia, dar nici aşa nu au putut s-o ridice. Că vrând Dumnezeu să preamărească pe roaba Sa, a îngreuiat trupul fericitei ca pe o piatră.

Deci înţelegând că sfânta vroia să odihnească în altă parte, au început să-i pomenească, ca unei fiinţe vii, ţările, mănăstirile, bisericile de peste Dunăre şi cele de această parte de Dunăre şi nicăieri n-a voit. Dar cum s-a pomenit de Biserica Domnească cea din Târgul Argeşului, îndată s-a uşurat trupul ei, chiar mai mult decât greutatea sa firească. Înţelegând toţi că acolo este voia lui Dumnezeu şi a sfintei să meargă, îndată a înştiinţat prin scrisoare pe Radu Vodă, cel poreclit Negru (care zidise şi biserica) de cele întâmplate. Acesta, de cum a fost înştiinţat, fiind binecredincios şi râvnitor a-şi împodobi ţara şi poporul cu odoare de mult preţ ca acestea, a pornit îndată cu mult alai, cu făclii şi cu tămâieri, mergând către Dunăre şi a adus sfintele ei moaşte în Ţara Românească. Le-a aşezat în Biserica Domnească, în oraşul Argeş. Acolo au stat sfintele ei moaşte până la zidirea Mănăstirii Curtea de Argeş de către Neagoe Basarab. Aici au fost mutate, iar acum se află în Paraclisul Mănăstirii Curtea de Argeş. Şi acolo fiind, face multe minuni, dând tămăduiri de tot felul de boli celor ce aleargă cu credinţă la sfintele ei moaşte.

În fiecare an, la 7 decembrie, sfintele sale moaşte sunt scoase afară din paraclis şi racla este deschisă, fiind puse într-un pavilion special amenajat din faţa bisericii mănăstirii, pentru ca mai ales în această zi credincioşii, care se adună în număr mare la prăznuirea ei, să li se poată închina.

Sfântul Sfinţit Mucenic Teodor, Episcopul Alexandriei

-3 decembrie-

Sfântul Sfinţit Mucenic Teodor, Episcopul Alexandriei, s-a născut în Egipt în oraşul Alexandria. Acest oraş era renumit pentru numeroşii săi mucenici şi mărturisitori: de la sfântul Evanghelist Marcu, Întâiul Mucenic al Alexandriei( 25 aprilie), până la Sf Atanasie cel Mare( 18 ianuarie şi 2 mai), stâlp şi mărturisitor al ortodoxiei.
Din nefericire, scrierile istorice nu ne arată informaţii precise despre viaţa şi faptele Sf Teodor, dar Biserica lui Hristos a păstrat numele sfinţitului mucenic în pomelnicele sale mereu.
Un înflăcărat propovăduitor, puternic în cuvânt şi în activitatea bisericii, Episcopul Teodor a stârnit o vrajbă plină de ură în păgânii nemiloşi din Alexandria, cărora nu le plăceau propovăduirea sa. În timpul unei predici ei l-au înconjurat şi l-au prins pe sfânt. L-au bătut şi l-au batjocorit, însă el nu s-a opus. Ei i-au pus o coroană de spini pe cap şi l-au condus prin oraş.
Apoi ei l-au dus pe un ţărm şi l-au aruncat de pe o stâncă în mare, dar vântul şi valurile l-au adus înapoi pe uscat. Păgânii uimiţi l-au adus pe Sf Teodor la prefectul oraşului, care a poruncit să fie supus la chinuri aspre. Nici un cuvânt nu se auzea în timpul supliciului de la mărturisitorul chinuit, cu excepţia rugăciunii sale către Domnul. Apoi sfântul mucenic a fost trimis la soldaţii romani şi executat la fel ca Apostolul Pavel, i s-a tăiat capul cu sabia.

Sfânta Muceniţă Myrope

-2 decembrie-

Sfânta Muceniţă Myrope s-a născut în oraşul Efes la începutul secolului al III-lea. Ea şi-a pierdut tatăl la o vârstă fragedă, iar mama ei a crescut-o în credinţa creştină. Sf Myrope vizita frecvent mormântul Muceniţei Hermione( 4 septembrie), fiica sfântului Apostol Filip, lua mir de la sfintele sale moaşte şi vindeca cu el bolnavii.
În timpul prigoanei lui Decius( 249-251), Myrope a mers împreună cu mama ei în insula Chios, unde au petrecut în post şi rugăciune. Odată, din ordinul nemilosului guvernator al insulei, ostaşul Isidor( 14 mai), un bărbat cu o credinţă profundă şi foarte evlavios, a fost martirizat. Sf Myrope a luat în taină trupul mucenicului şi l-a îngropat. Ostaşii cărora li s-a poruncit să nu-i lase pe creştini să i-a trupul lui Isidor, au fost condamnaţi la moarte.
Sfintei Myrope i s-a făcut milă de ostaşi şi le-a spus soldaţilor şi apoi guvernatorului ceea ce a făcut ea. La judecată ea a mărturisit că este creştină. De aceea ei au bătut-o crunt şi apoi au aruncat-o în temniţă. La miezul nopţii, în timp ce se ruga, a strălucit în temniţă o lumină. Sfântul Isidor s-a arătat înconjurat de îngeri, iar Sf Myrope şi-a dat sufletul său Domnului. Temniţa s-a umplut imediat de mireasmă. Străjerul păgân, înfricoşat de vedenie, i-a spus aceasta unui preot. Mai târziu, el a primit botezul şi moartea mucenicească pentru mărturisirea lui Hristos.

Sfântul Mucenic Paramon

Cinstit pe 29 noiembrie

Sfântul Mucenic Paramon şi cei 370 de Mucenici împreună cu dânsul au suferit pentru credinţa lor în Hristos în anul 250 în timpul domniei împăratului Decius( 249-251). Guvernatorul regiunilor estice, Aquianus, a închis 370 de creştini în închisoare, îndemnându-i să se lepede de Hristos şi să jertfească idolilor.
Ei au supus prizonierii la bătăi, sperând că prin tortură şi ameninarea cu moartea să-i convingă să se lepede de Hristos şi să se închine zeilor păgâni. Ei l-au decapitat pe Sf Paramon după torturi groaznice, împreună cu alţi 370 de mucenici.

Viata Sfantului Mare Mucenic Gheorghe Purtatorul de Biruinta- 23 aprilie

Acest minunat ostaş al lui Hristos, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a născut din părinţi creştini vestiţi, de la care a şi învăţat buna credinţa. În copilărie a rămas orfan de tată, deoarece tatăl său s-a sfârşit prin muceniceasca nevoinţă pentru Hristos.
De neam din Palestina, unde avea multe averi şi moşteniri, Gheorghe era frumos la faţă şi foarte viteaz cu trupul. De aceea s-a rânduit în oaste şi s-a pus tribun peste ostaşi. După ce i s-a arătat vitejia sa în războaie, s-a cinstit cu dregătoria de comit şi de voievod, pe care a primit-o de la împăratul Diocleţian, fără să ştie împăratul că Gheorghe era creştin. Şi a primit aceasta dregătorie la vârsta de 20 de ani, dupa ce maica lui s-a sfârşit întru Domnul.
Intr-o zi Diocletian l-a intrebat ceva pe zeul Apolon si acesta i-a spus ca nu ii poate da răspunsul dorit din cauza ca este impiedicat de crestini, si pentru ca acestia ii sleiesc puterea. Atunci Diocletian a hotarit sa-i prigoneasca pe crestini. Aflind gindul imparatului, Sfintul Gheorghe a chibzuit ca acea vreme era potrivita mintuirii. Toate lucrurile sale, aur, argint, haine le-a impartit saracilor, pe robii sai i-a eliberat, iar averile din Palestina le-a impartit celor nevoiasi. Iar cind împăratul si-a chemat generalii si sfetnicii sa le spuna ce a hotarit, Sfintul Gheorghe a spus in fata tuturor ca hotarirea era fărădelege si judecată era nedreapta si ca crestinii sint nevinovati si n-au facut nimanui strimbatate. Si le-a spus celor de fata ca idolii lor nu sint dumnezei, deoarece Hristos este Unul Dumnezeu intru slava lui Dumnezeu Tatăl - toate s-au facut prin El si cu Duhul Lui cel Sfint toate s-au alcatuit.
Cei de fata s-au minunat de indrazneala lui neasteptata si au privit catre imparat sa vada ce va răspunde el la asemenea vorbe. Imparatul insa a facut semn unui alt dregător, Magnentie, sa-i vorbească lui Gheorghe. Iar Gheorghe a raspuns la intrebarile lui Magnentie si a marturisit ca are indrazneala pentru ca il indeamna Adevarul, ca Adevarul este Hristos pe care ei il prigonesc, si ca el insusi este crestin si marturiseste pentru Adevar.
Atunci Diocletian i-a spus cit il pretuieste si i-a amintit ca i-a dat dregatorie inalta ca rasplata pentru intelepciune si barbatie, si l-a indemnat sa se supuna si sa aduca jertfa zeilor, si i-a promis in schimb ca-l va cinsti mai mult decit inainte. Atunci Sfintul Gheorghe a raspuns ca imparatia din prezent este nestatornica, desarta, si curind pieritoare, iar toate cite se afla in ea sint vremelnice si nefolositoare. Si a incheiat zicind ca nimic din acele lucruri nefolositoare nu-l va face sa se razgindeasca.
Atunci imparatul a poruncit sa-l arunce pe Gheorghe in temnita. Si l-au torturat, pentru ca asa poruncise imparatul. Iar Sfintul a rabdat si a multumit neincetat lui Dumnezeu.
In ziua urmatoare imparatul l-a chemat si, vazind urmele chinurilor pe trupul lui, l-a intrebat daca s-a razgindit. Dar Sfintul i-a raspuns ca o suferinta atit de mica nu-l va determina sa-si lepede credinta. "Mai lesne vei slabi tu chinuindu-ma, decit eu fiind muncit", a spus Sfintul.
Atunci ei l-au torturat din nou incercind sa-i provoace suferinte si mai mari. Dar Sfintul rabda cu vitejie si nu scotea nici un suspin, ci era ca unul care doarme si nu simte. Atunci s-a aratat un inger in chip de tinar preafrumos si statea linga mucenic si a pus mina pe el si i-a zis "Bucura-te!". Si nimeni nu indraznea sa se apropie de mucenic cit timp era acolo cel ce se aratase. Iar dupa ce acela s-a facut nevazut, mucenicul a coborit singur de pe patul torturii dezlegat de ingerul lui Dumnezeu si tamaduit de rani, si statea cu trupul sanatos multumind lui Dumnezeu si chemind pe Domnul.
Atunci imparatul nu a crezut ca acela era Gheorghe ci gindea ca era altcineva care semana cu Gheorghe. Dar s-au incredintat ca era Gheorghe si chiar mucenicul insusi a strigat cu mare glas: "Eu sint Gheorghe". Atunci toti s-au inspaimintat, iar doi dregatori de la curtea imparatului, Anatolie si Protoleon, fiind de mai inainte invatati in credinta crestina, s-au intarit desavirsit in credinta lui Hristos si au marturisit ca Dumnezeul crestinilor este singurul mare si adevarat. Iar imparatul a poruncit indata sa-i taie cu sabia. Si pe linga Anatolie si Protoleon multi altii au crezut in Hristos, dar n-au avut si ei atita curaj sa marturiseasca, ci cu frica isi tainuiau credinta. Insasi imparateasa, Alexandra, vazindu-l pe mucenic tamaduit prin minune si auzind de aratarea ingereasca a cunoscut adevarul si a voit cu indrazneala sa marturiseasca pe Hristos, dar a fost oprita de eparh care a dus-o acasa mai inainte de a afla imparatul.
Diocletian a vazut ca n-a biruit si a poruncit sa-l tortureze din nou pe Gheorghe. Iar Sfintul s-a rugat cu mare glas catre Dumnezeu. Si a fost el in urma torturii intreg, viu, si sanatos, stind dezlegat si multumind lui Dumnezeu.
Atunci l-au torturat din nou incercind sa-i provoace suferinte inca mai mari. Si isi bateau joc de el pe cind il chinuiau. Dar Sfintul se ruga lui Dumnezeu sa primeasca rabdare si vindecare. Si a fost aruncat in temnita cu trupul slabit si plin de rani. Dar cu duhul se intarea si toata noaptea inalta multumiri si rugaciuni lui Dumnezeu. Si s-a tamaduit de rani cu ajutorul lui Dumnezeu in acea noapte si s-a facut sanatos cu tot trupul.
Atunci l-au batut cu cruzime pina ce a curs singe din el, si in tot acel timp Sfintul si Marele Mucenic Gheorghe nicidecum nu si-a schimbat lumina fetii sale.
Atunci imparatul s-a miniat si a chemat pe iscusitul vrajitor Atanasie si i-a cerut sau sa-l biruiasca pe Gheorghe si sa-l faca supus, sau sa-l piarda din viata aceasta. Vrajitorul a venit cu doua vase pregatite de el si a spus pentru fiecare: sa bea Gheorghe din acesta ca sa asculte deplin pe imparat, sau sa bea din acesta si sa moara cu moarte amara. Imparatul a poruncit sa-l sileasca pe Gheorghe sa bea din primul vas. Sfintul a baut cu credinta si a stat nevatamat si se bucura si-si batea joc de inselaciunea diavoleasca si idoleasca. Minios, imparatul a poruncit sa-i dea bautura plina de otrava ucigatoare. Iar Sfintul n-a asteptat sa-l sileasca, ci singur a luat vasul de bunavoie si a baut otrava cea purtatoare de moarte. Si a fost fara nici o vatamare, si a fost pazit de moarte cu ajutorul darului lui Dumnezeu. Imparatul si toata suita lui s-au minunat, iar vrajitorul Atanasie statea ca iesit din minti si nu pricepea.
Atunci imparatul i-a cerut lui Gheorghe sa-i spuna adevarul, si anume prin ce mestesugiri vrajitoresti nu ia in seama chinurile si suferintele asa incit nu a fost vatamat nici macar de bautura purtatoare de moarte. Fericitul Gheorghe a raspuns ca crestinii rabda schingiuirile cu chemarea lui Hristos si cu puterea Lui. Si ca ei nu se tem de cei care ucid trupul dar care nu au nici o putere asupra sufletului. Si ca cine crede in Hristos ii lumineaza pe orbi, ii curata pe cei stricati, le da umblare schiopilor si auzire surzilor, izgoneste duhurile necurate, ii inviaza pe morti, si face orice alte lucruri asemenea cu acestea. Atunci imparatul l-a intrebat pe vrajitorul Atanasie ce spune el despre toate acelea. Atanasie a spus ca toate acelea erau minciuni pentru ca nimeni n-a vazut sa invie un om mort. Si ca daca Gheorghe nadajduieste intr-un om care a fost rastignit si a murit si care are puterea sa-i invie si pe altii si sa dea aceasta putere si altora, atunci Gheorghe insusi ar trebui sa aiba aceasta putere. Si a cerut Atanasie ca Gheorghe sa invie un om ingropat, pe care el, Atanasie, il cunostea, si care murise de citeva zile.
Gheorghe a spus ca Dumnezeu poate sa faca prin el aceasta minune, si ca aceasta va fi nu pentru altii ci pentru poporul care statea acolo de fata. Si s-a rugat mult lui Dumnezeu cu lacrimi. Iar la sfirsitul rugaciunii cind a zis "Amin" mormintul s-a deschis si mortul a iesit viu si toti au cunoscut ca era el cel care murise si care acum era viu.
Atunci Atanasie a marturisit ca Hristos este Dumnezeu Atotputernic, si l-a rugat pe mucenic sa-l ierte. Dar imparatul a zis ca Atanasie si Gheorghe erau vrajitori care isi dadeau ajutor unul altuia, si ca deci otrava nu a fost otrava ci bautura de intarire iar mortul nu a fost mort ci vraja. Si a poruncit sa le taie capetele lui Atanasie si omului inviat din morti, iar pe Sfintul Mucenic Gheorghe sa-l tina in temnita. Iar Gheorghe intrind in temnita se bucura cu duhul si multumea lui Dumnezeu pentru tot binele. Si cei care crezusera in Hristos datorita minunilor facute de el mergeau la el in temnita si dadeau aur strajerilor si intrau si erau povatuiti de el in sfinta credinta. Si printre aceia era si Glicherie, un barbat care avea un bou si boul lui murise intr-un accident. Si s-a plins lui Gheorghe pentru bou. Iar Sfintul Gheorghe a zis zimbind "Mergi frate, si bucura-te, caci Hristos al meu ti-a inviat boul tau". Glicherie a crezut cuvintele mucenicului, si s-a dus, si si-a aflat boul viu dupa spusele mucenicului. Si indata s-a intors alergind la mucenic si trecind prin mijlocul cetatii striga cu mare glas "Mare este cu adevarat Dumnezeul crestinilor". Deci ostasii l-au prins si au anuntat pe imparat iar imparatul a dat ordin sa-i taie capul.
Atunci unul dintre dregatori l-a instiintat pe imparat ca Gheorghe sezind in temnita tulbura poporul si pe multi ii intoarce de la zei, ii aduce la Cel rastignit, si prin farmece face minuni si toti alearga la el. Iar imparatul a poruncit sa-l aduca la judecata si la inceput si-a oprit minia in sine si i-a vorbit cu blindete si a vrut sa-l ierte pentru tineretea si frumusetea lui, si pentru cunostinta si barbatia lui. Si i-a promis ca daca se intoarce la zei il face partas la imparatie si al doilea in cinstire. Sfintul Gheorghe a spus ca mai intii sa mearga la idoli sa-i vada pe zei. Si imparatul cu toata curtea au crezut ca l-au convins si au mers la templul lui Apolon cu osirdie si cu bucurie, ducindu-l pe Gheorghe cu cinste. Si au pregatit jertfa si au facut tacere mare asteptind ca mucenicul sa aduca jertfa zeilor. Atunci Sfintul s-a apropiat de idolul lui Apolon si l-a intrebat ca pe un om viu:
- Tu voiesti sa primesti jertfa de la mine ca un Dumnezeu?
Si zicind acestea Sfintul si-a facut semnul crucii. Diavolul care locuia in idol a raspuns:
- Nu sint Dumnezeu si nimeni altul care este ca mine nu este Dumnezeu. Dumnezeu este Unul singur, Acela pe Care tu Il propovaduiesti. Noi ne-am departat de ingerii care Ii slujesc Lui si ii inselam pe oamenii care sint stapiniti de zavistie.
Atunci Sfintul a zis:
- Dar cum indrazniti voi sa stati aici cind am venit eu slujitorul adevaratului Dumnezeu?
Zicind Sfintul acestea, un sunet si glas de plingere iesea de la idoli, apoi deodata au cazut toti la pamint si s-au sfarimat.
Atunci slujitorii si multi din popor s-au pornit ca niste turbati cu multa minie asupra Sfintului si l-au batut si l-au legat. Si facind ei asemenea strigare si tulburare, vestea a strabatut prin toate cetatea, iar imparateasa Alexandra, care pina atunci avea ascunsa in sine credinta lui Hristos, nu a mai putut s-o tainuiasca si a alergat unde era Sfintul Mare Mucenic Gheorghe si nu putea sa se apropie de el din cauza multimii, dar striga cu glas mare zicind: "Dumnezeul lui Gheorghe, ajuta-mi ca Tu esti Dumnezeul Cel Atotputernic!". Intre timp Diocletian l-a intrebat cu minie pe Sfintul de ce a jertfit in acel fel zeilor. Iar Sfintul Gheorghe l-a sfatuit sa se rusineze si sa nu-si mai puna nadejdea in asemenea zei care nu-si pot ajuta lor insisi si care nu rabda venirea de fata a robilor lui Hristos.
Zicind acestea Sfintul, iata a venit imparateasa la mijloc si marturisea cu indrazneala pe Hristos Dumnezeul adevarat si defaima nebunia tiranului Diocletian si ocara pe zei si blestema pe cei ce se inchinau zeilor. Vazind pe sotia sa in acea stare imparatul se uimea si a intrebat-o ce s-a intimplat cu ea ca se lipeste de acest vrajitor si fermecator si se leapada de zei cu atita nerusinare. Dar ea s-a intors de la el si nu i-a dat nici un raspuns. Atunci Diocletian s-a umplut de mai multa minie si a hotarit pedeapsa de moarte pentru amindoi si a poruncit sa fie taiati cu sabia.
Atunci ostasii i-au luat pe mucenic si pe imparateasa pentru a-i duce afara din cetate. Si ajungind la un loc oarecare, imparatesei i-au slabit puterile si a cerut sa sada putin. Dupa aceea si-a intors capul spre zid si si-a dat duhul in miinile Domnului. Vazind acestea Gheorghe mucenicul lui Hristos a preamarit pe Dumnezeu si mergea cu mare bucurie rugindu-se Domnului ca si alergarea lui sa se savirseasca cu bine. Iar cind s-a apropiat de locul hotarit pentru taiere, si-a ridicat glasul si L-a binecuvintat pe Dumnezeu si a cerut ajutor impotriva duhurilor necurate. Si s-a rugat pentru cei ce-l ucideau, ca sa nu le fie lor socotit pacatul acesta, ci sa ajunga ei sa cunoasca pe Dumnezeu. Si astfel rugindu-se cu bucurie si-a plecat capul sub sabie si a fost taiat. Si a fost in ziua de douazeci si trei a lunii Aprilie.
Unele ca acestea sint nevointele cele mari ale viteazului ostas Gheorghe. Cu ale carui rugaciuni si noi sa ne invrednicim sa stam in partea dreptilor la dreapta lui Dumnezeu in ziua venirii a doua a Domnului nostru Iisus Hristos, caruia i se cuvine toata slava, cinstea, si inchinaciunea in vecii vecilor. Amin.
Vestita minune cu uciderea balaurului pe care a facut-o Sfintul Mare Mucenic Gheorghe aproape de patria sa Palestina, in partile Sirofiniciei linga cetatea Viritului, peste marea cea mare a Siriei, nu departe de cetatea Lida, spre muntele Libanului.
Era acolo linga cetatea Viritului un lac foarte mare in care era o fiara infricosatoare si ucigatoare care iesea din lac si pe multi oameni ii apuca si-i omora mincindu-i. Si nimeni nu putea sa se bata cu fiara. Si era mare necaz in cetate, si toti oamenii, impreuna cu stapinitorul lor imparatul cetatii, erau necredinciosi si inchinatori la idoli. Si oamenii i-au cerut imparatului lor sa faca ceva. El a zis ca va face ceea ce ii va fi descoperit prin zei, iar diavolii care locuiau in idolii pierzatori de suflete omenesti i-au dat un sfat ca acesta: ca sa nu piara toti, in fiecare zi sa traga la sorti si sa dea la rind fiecare pe unul dintre copiii lor, fecior sau fata, spre mincare acelei fiare. Si imparatul a promis ca atunci cind ii va veni rindul va da si el, desi avea numai o fata. Si oamenii au primit acel sfat diavolesc. Si in fiecare zi, la rind, puneau cite unul dintre fiii sau fiicele lor pe marginea lacului, iar fiara iesind ii apuca si-i minca.
Si asa a dat fiecare cite un copil al sau si a venit rindul imparatului. Si oamenii s-au dus si l-au anuntat, ca sa le spuna ce e de facut. Imparatul le-a zis ca va da si el pe singura fata pe care o are, apoi va intreba din nou pe zei ce sa faca si le va spune. Si au dus pe fata imparatului la locul obisnuit, pe malul lacului, si ea statea acolo si se tinguia asteptind sa iasa fiara din lac si sa o manince. Insa Dumnezeu, Cel Ce voieste ca toti sa se mintuiasca, a voit sa izbaveasca si acea cetate de pierzarea cea trupeasca si de cea sufleteasca. Si a purtat de grija ca sa treaca pe acolo cu calul sau Sfintul Mare Mucenic Gheorghe, ostasul Imparatului ceresc, care avea sulita sa in miinile sale. Si vazind pe acea fecioara stind pe mal si plingind a intrebat-o de ce face aceasta. Si n-a plecat din loc, cu toate rugamintile ei, si a staruit pina a aflat adevarul.
Si atunci fiara infricosatoare a iesit din lac si se apropia de prada sa sa o manince. Iar fecioara a strigat cu mare glas rugindu-l pe acel necunoscut sa-si salveze viata si sa fuga. Dar Sfintul Gheorghe s-a insemnat cu semnul crucii si a chemat pe Domnul si a zis "In numele Tatalui si al Fiului si al Sfintului Duh" si s-a repezit cu sulita asupra fiarei. Si a lovit-o in gitlej si ranind-o a culcat-o la pamint, iar calul calca pe fiara cu picioarele.
Dupa aceea Sfintul Gheorghe a poruncit fecioarei sa lege fiara cu briul si sa o duca in cetate ca pe un ciine. Iar poporul vazind fiara fugea de frica. Apoi Sfintul Gheorghe le-a spus sa creada in Iisus Hristos Cel Care l-a trimis la ei sa-i scape de fiara, si a ucis fiara cu sabia in mijlocul cetatii. Iar oamenii au tras trupul fiarei afara din cetate si l-au ars cu foc. Atunci imparatul si tot poporul din acea cetate au crezut in Hristos si au primit Sfintul Botez. Si erau 25.000 de barbati in afara de femei si copii.
Multe sint minunile facute de Dumnezeu prin Sfintul si Marele Mucenic Gheorghe, si aceasta este una dintre ele:
A fost o biserica a Sfintului Gheorghe, construita in vremuri de demult, si se invechise si era gata sa cada. Si oamenii locului erau acum saraci si nu puteau zidi alta biserica sau sa o repare pe cea veche. Deci biserica s-a pustiit pentru ca nu era ingrijita.
Si intr-o vreme niste copii se jucau pe acolo si era intre ei un copil care era mereu biruit si ocarit de ceilalti. Dar suparindu-se copilul de ocarile cele multe, si-a intors ochii spre biserica Sfintului Gheorghe si a zis: "Sfinte Gheorghe, ajuta-mi ca sa biruiesc si iti voi aduce in biserica o placinta frumoasa". Si indata copilul acela a biruit pe ceilalti copii la jocurile lor cele copilaresti, si nu o data sau de doua ori, ci de mai multe ori a facut aceasta, mai mult decit ceilalti.
Deci ducindu-se la maica sa i-a spus ca a fagaduit Sfintului sa-i daruiasca o placinta, si o cerea de la ea ca sa-si implineasca fagaduinta lui catre Sfintul Gheorghe. Iar maica iubitoare de fiu si mai ales catre mucenic avind dragoste a indeplinit rugamintea copilului si i-a dat o placinta buna si calda. Iar el a dus-o in biserica, a pus-o inaintea Altarului, si inchinindu-se s-a dus.
Apoi in acea vreme trecind pe acolo patru negustori, au intrat in biserica sa se inchine Sfintului Gheorghe si au aflat placinta buna, ca era calda si cu aburi bine mirositori. Si au zis in sine negustorii: "De aceasta nu are trebuinta Sfintul, s-o mincam noi si in locul ei sa punem tamiie". Iar dupa ce au mincat-o, vrind sa iasa din biserica nu nimereau usile bisericii, pentru ca li se parea ca e zid si nu puteau sa iasa. Deci au pus cite un ban de argint dar n-au iesit. Apoi au pus toti un galben si s-au rugat Sfintului ca sa-i lase sa iasa si n-au putut, fiind cuprinsi de orbire. Apoi toti cei patru au pus cite un galben si s-au rugat cu caldura, si astfel li s-a dat iesirea, pentru ca au gasit usile bisericii deschise si au iesit fara sa fie opriti.
Iar galbenii si argintii au fost inceputul adunarii banilor pentru reinnoirea acelei biserici. Caci stirea despre minune s-a intins in tot locul acela si multi oameni dreptcredinciosi au dat aur si argint si au zidit o biserica noua si mare, din piatra, si au infrumusetat-o si au indestulat-o cu lucrurile cele de trebuinta. Si se savirseau in acea biserica minuni preaslavite, intru slava lui Hristos Dumnezeu si intru lauda Sfintului Mare Mucenic Gheorghe.