Sfânta Muceniţă Fecioară Eupraxia- cinstită pe 25 iulie

Sfânta Eupraxia era fiica demnitarului Constantinopolului Antigon, ruda Sfântului Împărat Teodosie cel Mare( 379-395).
Antigon şi soţia sa Eupraxia erau oameni evlavioşi şi făceau multe milostenii săracilor. Li s-au născut o fiică pe care au numit-o de asemenea Eupraxia. Antigon a murit curând, iar mama s-a retras de la curtea imperială. Ea a mers împreună cu fiica ei în Egipt, sub pretextul de a-şi cerceta proprietăţile. Aproape de Tebaida era o mănăstire de maici cu o regulă monahală strictă. Viaţa locuitoarelor a atras-o pe văduva evlavioasă. Ea a vrut să sprijine această mănăstire, dar stareţa Teofila a refuzat şi a spus că maicile s-au dăruit în întregime pe sine lui Dumnezeu şi de aceea nu-şi doresc să aibă nimic din bogăţiile pământeşti. Stareţa a fost de acord să accepte doar lumânări, tămâie şi ulei.
Tânăra Eupraxia avea atunci 7 ani. Ei i-a plăcut modul de viaţă monahicesc şi a hotărât să rămână la mănăstire. Mama sa evlavioasă nu a stat în calea dorinţei fiicei sale. Ducându-o pe fiica sa la mănăstire, Eupraxia i-a cerut fiicei sale să fie supusă, niciodată să nu-şi mai amintească de originea sa nobilă şi să-I slujească lui Dumnezeu şi surorilor ei.
După un scurt timp mama a murit. Aflând despre moartea sa, împăratul Sf Teodosie i-a trimis Sf Eupraxia cea tânără o scrisoare în care el îi amintea că părinţii ei au logodit-o cu fiul unui anumit senator, intenţionând ca ea să se căsătorească cu el atunci când va împlini vârsta de 15 ani. Împăratul dorea ca ea să onoreze încredinţarea făcută de către părinţii ei. Ca răspuns, Sf Eupraxia i-a scris împăratului că ea deja a devenit mireasa lui Hristos şi îi cerea împăratului să îngrijească de proprietăţile ei, împărţindu-le Bisericii şi săracilor.
Sf Eupraxia, când a ajuns la vârsta maturităţii, şi-a intensificat din ce în ce mai mult nevoinţele sale ascetice. La început ea mânca o dată pe zi, apoi la două zile, la trei zile şi în final o dată pe săptămână. Ea combina postirea sa cu îndeplinirea tuturor ascultărilor sale monahiceşti. Se trudea cu smerenie la bucătărie, spăla vasele, mătura şi slujea surorile cu mare zel şi dragoste. Surorile de asemenea o iubeau pe smerita Eupraxia. Dar una dintre ele o invidia şi considera toate eforturile ei ca o dorinţă pentru mărire. Această soră a început s-o necăjească şi să-i reproşeze, dar sfânta fecioară nu-i răspundea, ci cu umilinţă îi cerea iertare.
Vrăjmaşul mântuirii omului i-a provocat sfintei multe necazuri. Odată, când aducea apă, a căzut în fântână, însă surorile au scos-o afară. Altă dată, Sf Eupraxia tăia lemne pentru bucătărie şi s-a tăiat la picior cu toporul. Când căra un braţ de lemne pe scări, ea a călcat pe tivul hainei sale. A căzut şi s-a tăiat într-o aşchie aproape de ochi. Toate aceste suferinţe le-a indurat Sf Eupraxia cu răbdare şi atunci când i se cerea să se odihnească, ea nu vroia.
Pentru nevoinţele sale, Domnul i-a dăruit Sf Eupraxia darul facerii de minuni. Prin rugăciunile ei ea a vindecat un copil surd, mut şi paralizat şi a tămăduit o femeie demonizată infirmă. Au început să aducă bolnavi la mănăstire pentru a-i vindeca. Sfânta fecioară se smerea pe sine atât de mult, considerându-se ultima dintre surori. Înainte de moartea Sf Eupraxia, stareţa a avut o vedenie. Sfânta fecioară a fost dusă într-un palat foarte frumos, şi a stat înaintea Tronului Domnului, înconjurată de sfinţi îngeri. Preasfânta Fecioară i-a arătat Sf Eupraxia camera luminoasă şi a spus că ea a pregătit-o ei şi că va veni în acest loc după 10 zile.
Stareţa şi surorile au plans cu amar, nevrând să o piardă pe Sf Eupraxia. Sfânta însăşi, aflând de vedenie, a plâns pentru că nu era pregătită pentru moarte. Ea i-a cerut stareţei să se roage ca Domnul să-i dăruiască încă un an pentru pocăinţă. Stareţa a mângâiat-o pe Sf Eupraxia şi i-a spus că Domnul îi va dărui mare milă. Deodată Sf Eupraxia s-a simţit rău şi îmbolnăvindu-se a adormit curând în pace la vârsta de 30 de ani.