Câteva mărturii despre sfinţenia lui Valeriu Gafencu

Preot Gheorghe Calciu Dumitreasa: ” Nu avem alt sfânt mai mare decât Valeriu Gafencu”

IPS Bartolomeu Anania: “Stâlp al rezistenţei spirituale româneşti”

Dintre cei mai cunoscuţi martori-martiri, care au suferit, trăind pe cele mai înalte culmi ale spiritualităţii creştine, stâlp al rezistenţei spirituale româneşti din timpul opresiunii comuniste, considerăm a fi fost atunci studentul VALERIU GAFENCU.

Marin Naidim: “Era fire de poet”
Citise mult în viaţa lui, dar acum (cât s-a mai putut citi în Aiud, până în 1948), nu mai citea decât o singură carte, Biblia, şi ce era în legătură cu ea: Filocalia, Patericul, Urmarea lui Hristos. Şi se ruga.

În colonie, mergea între ruinele unei vechi biserici părăsite, ce se afla pe un deal, într-o lucernă a coloniei, n-avea acoperiş, era expusă ploilor şi intemperiilor şi el se ruga acolo.

Când venea cineva pe la el de-acasă, aborda cu ei totdeauna probleme de credinţă, căutând să convingă pe fiecare de importanţa mântuirii.

Spunea către mine că chiar dacă nu reuşim noi să schimbăm lumea, dar măcar să trezim interesul, să o facem să nu se mai simtă bine când săvârşeşte răul, să creăm probleme, să-şi pună întrebări, să-şi schimbe paşii.

Facea mult caz de “conştiinţa păcatului”, pentru că erau mulţi care considerau păcate numai curvia, hoţia şi crima şi mulţi nu se recunoşteau păcătoşi, fie că nu le aveau pe acestea, fie că le minimalizau, neacordându-le importanţa cuvenită.

Dar pierdeau din vedere că mai sunt şi altele şi poate mai mari decât acestea, cum ar fi mândria. “Celor mândri Dumnezeu le stă împotrivă şi celor smeriţi le dă har.” Pe omul care se grozăveşte, Domnul îl lasă singur şi fără El o să-şi dea seama că nu poate face nimic şi o să strige la El.

Valeriu Gafencu în tinerete

Virgil Maxim: “Dumnezeu revărsase asupra lui harul frumuseţii”
Dumnezeu revărsase asupra lui harul frumuseţii sub toate aspectele:
Fizic, părea un Arhanghel, purtând când spada de foc a cuvântului dumnezeiesc, când crinul curăţiei plin de parfum tainic.

Aurelian Guţă: ” Nu l-am auzit niciodata plângându-se”
Starea lui Valeriu se agrava. Din cauza lungului şir de luni petrecute în pat, fără mişcare, şi din cauza slăbiciunii şi insuficienţei circulaţiei sângelui, i-au apărut pe corp escare mari ce nu puteau fi vindecate cu nici un chip, cuprinzându-i o mare suprafaţă a spatelui, coapselor şi gambelor.
Alţi bolnavi, în situaţie asemănătoare, se văitau, blestemau şi se revoltau, căci usturimile şi durerile rănilor erau îngrozitoare.

Pe Valeriu nu l-am auzit niciodată plângându-se, deşi pe chipul său se putea citi suferinţa accentuată, iar în ochi îi apăreau lacrimi de durere, când era pansat, cu migală şi dragoste fraţească de deţinuţii doctoranzi în medicină Ion Ghiţulescu, Nae Floricel şi Aristide Lefa, timp de ore în şir.

Din fâşii de cămăşi rupte, confecţionam bandaje pentru acoperirea escarelor, dar din lipsa substanţelor medicamentoase necesare, fâşiile se lipeau de răni şi produceau dureri cumplite când erau desfăcute. Din gura lui Valeriu nu se auzea nici un vaiet, dar după un timp, broboane de sudoare îi acopereau fruntea boltită. Medicii observau; era semnul că răbdarea atinsese limita. Atunci se opreau şi-l lăsau puţin să-şi revină.

IMNUL ÎNVIERII
Vă cheamă Domnul slavei la lumină, Să crească-n inimile noastre-nfrânte,
Vă cheamă mucenicii-n veşnicii, Un om născut din nou, armonios,
Fortificaţi Biserica creştină, Pe chipurile voastre să se-mplânte,
Cu pietre vii zidite-n temelii. Pecetea Domnului Iisus Hristos.

Veniţi, creştini, luaţi lumină, Un clopot tainic miezul nopţii bate
Cu sufletul senin, purificat! Şi Iisus coboară pe pământ,
Veniţi, flămânzi, gustaţi din cina, Din piepturile voastre-nsângerate
E nunta fiului de Împărat. Răsună Imnul Învierii Sfânt.