Libertatea omului?!

Daca, potrivit Scripturii, tot ce ni se intampla fara voie isi are pricina in cele savarsite cu voia, nimeni nu e atat de dusman omului, ca el insusi . Din pricina noastra suntem luati in stapanire de pacat. Deci atarna de noi, care am aflat poruncile Duhului, ca sa umblam sau dupa trup, sau dupa duh (Marcu Ascetul).

Libertatea este vointa sufletului rational gata sa se miste incotro voieste. Pe aceasta trebuie s-o induplecam sa se miste numai spre bine, ca sa topim pururea amintirea raului prin ganduri bune. Libertatea este miscarea intelegatoare, stapana de sine, a sufletului. De aceea animalele nerationale nu sunt libere, caci sunt purtate de fire. De aceea nici nu se impotrivesc poftei naturale, ci indata ce sunt cuprinse de o pofta, se napustesc spre implinirea ei. Dar omul fiind rational, mai degraba conduce firea decat este purtat de ea. De aceea, chiar cand doreste ceva, daca voieste, are putere sa infraneze dorinta, sau sa-i dea urmare. Pentru aceasta cele necuvantatoare nu sunt nici laudate, nici mustrate, pe cand omul e si laudat si mustrat. Omul e fiinta care dispune de sine, tinand seama in mod liber de legi, deci nefiind intru totul supus legii, ca lucrurile si animalele ce constituie natura. Omul e intr-un anumit sens mai presus de natura, facand-o instrument al vointei sale si putand-o umple de Duhul dumnezeiesc si de libertatea Lui cu totul superioara. Numai cand se face rob patimilor, omul devine simpla piesa a naturii, sau mai prejos de natura, desi pe de alta parte s-a facut astfel cu voia lui (Parintele Staniloaie).

Botezul nu ia de la noi libertatea vointei si puterea de a hotara prin noi insine, ci abia el ne daruieste libertatea, ca sa nu fim stapaniti silnic si fara sa vrem de diavol. De aceea, dupa Botez atarna de noi fie sa staruim de bunavoie in poruncile lui Hristos si sa umblam pe calea celor poruncite de El, fie sa ne abatem de la aceasta cale dreapta, intorcandu-ne prin faptele rele la potrivnicul si vrajmasul nostru, diavolul (Sf. Simeon Noul Teolog).

Domnul stia pe Iuda ca va fi vanzator si nu l-a dispretuit, ci i-a atras luarea aminte si nu l-a departat de Sine, pana ce acela nu s-a pierdut cu desavarsire. Pentru ca oamenii sunt liberi. Si pentru ca sa se arate ca nu Dumnezeu este cauza relelor, nici sfintii, ci oamenii sunt cauzele relelor proprii, le-a lasat lor libertatea, ca sa fie fara aparare in ziua judecatii (Sf. Varsanufie si Ioan).

Omul se decide pentru rau in mod liber sau oamenii sunt miscati la rau unul prin altul, fara sa fie siliti de o forta care sa le anuleze libertatea. De aceea, la judecata din urma, pentru raul savarsit de ei, doar ei vor fi raspunzatori. Dar se vor acuza unii pe altii, pentru ca s-au impins unii pe altii la rau, sau si-au dat pilda de rau. Insa aceasta nu-l va despovara pe nici unul de raul acceptat de la ceilalti, desi unii vor fi aratati ca au fost mai rai decat altii. Cu cat este cineva mai bun, se dovedeste mai puternic fata de ceea ce-l poate robi si deci mai aproape de Dumnezeu, sau mai plin de puterea Lui (Parintele Staniloaie).

Atunci cum se impaca libertatea de alegere data omului de Dumnezeu, pe de o parte, cu neputinta omului de a face ceva fara Dumnezeu, pe de alta parte ? Caci scris este: “Fara Mine nu puteti face nimic.” (In. 14, 6) Dumnezeu a facut pe om liber, ca sa poata inclina spre bine prin voie libera. Dar omul nu este in stare sa implineasca binele fara ajutorul lui Dumnezeu. Caci s-a scris: “Nu e de la cel ce voieste, nici de la cel ce alearga, ci de la Dumnezeu care miluieste.” (Rom. 9, 16) Daca omul isi apleaca inima spre bine si cheama pe Dumnezeu in ajutor, acesta luand aminte la dorinta lui cea buna, daruieste putere lucrarii lui. Si asa se intalnesc amandoua: libertatea omului si puterea lui Dumnezeu (Sf. Varsanufie si Ioan).

Dumnezeu n-a voit sa ne faca buni cu sila, ci a voit sa ne castige in Hristos Fiul Sau dragostea noastra libera fata de Sine, ca fata de Tatal nostru. Dumnezeu nu sileste pe om sa faca binele, pentru ca ii respecta libertatea ce i-a dat-o; pentru ca nu l-a facut ca pe un obiect. Dar il pedepseste cand foloseste rau libertatea, sau il face sa sufere, ca sa se indrepte spre folosirea buna a libertatii. De aceea il lasa multa vreme sa faca nedreptati, dar ii ajuta intr-un fel pe cei nedreptatiti de el, dandu-le alte satisfactii, sau ii izbaveste de nedreptate, dar numai daca sunt vrednici. Si asfel cei ce nedreptatesc slujesc ca unelte pentru rau unii altora, dar se si ajuta chiar prin aceasta sa se indrepteze daca vor. Caci nu Dumnezeu insusi ii pedepseste pentru a-i indrepta, ci se foloseste de ei insisi. Adica se foloseste nu numai de libertatea lor bine folosita, ci si de cea rau folosita. Intr-un fel Dumnezeu limiteaza raul prin el insusi. In iad insa nu va mai veni nimanui nici un bine, raul va fi fara de sfarsit (Parintele Staniloaie). [Lumina din Inimi (9, pag.166-169)]

1 “Aceasta idee e a mea”, “eu cel dintai am zis aceasta”, “inainte de mine nu se stia nimic despre aceasta”: Spirit mandru, iata graiul tau!
2 Chiar de a-l vedea pe altul pacatuind sau mare faradelege facand, tot n-ar trebui sa te socoti mai bun dacat el; caci nu stii pana cand si tu vei putea ramane intru bunatate.
3 Indrazneala celor faradelege se naste din mandria lor, si se va intoarce impotriva lor spre inteleptire.
4 Mandria a pierdut pe om, umilinta il inalta si il aseaza din nou in har cu Dumnezeu.
5 Nu te ingamfa ca ai duh sau vreo indemanare, ca sa nu te faci neplacut lui Dumnezeu, al caruia este tot ceea ce ai tu bun de la natura.
6 Nu te lauda intru bogatii, nici in prieteni, ca sunt puternici; ci in Dumnezeu, care da toata averea Sa si doreste a se da inca si pe Sine pe deasupra.
7 Nu te mandri intru frumusetea trupului tau, caci iata o mica boala il poate strica si sluti.
8 Nu te socoti pe tine mai bun decat altii, ca nu cumva, inaintea lui Dumnezeu, care vede ce este in om, sa fii mai rau decat ei.
9 Nu te trufi pentru faptele tale cele bune, caci judecatile lui Dumnezeu sunt deosebite de ale oamenilor.
10 Nu te umfla in penele mintii tale, ci mai bine marturiseste-ti nestiinta.
11 Omul, “ingamfat in adancul nelegiuirii, nelinistit si obosit de sine insusi” (Fericitul Augustin).
12 Privind slabiciunea omului, nestatornicia vietii sale, suferintele de care este inconjurat, intunecimile mintii sale, nesiguranta vointei “pornita spre rau din tineretile sale” (Geneza 8, 20), este de mirare ca intr-o creatura atat de nenorocita sa se poata ridica o mandrie atat de mare. Hotarat lucru: mandria este chiar urzeala naturii degradate a omului.
13 Unde sunt acei domni si dascali pe care bine i-ai cunoscut in viata? Cat erau in viata se socoteau a fi ceva, iar acum pomenirea lor s-a stins! O, ce curand trece slava lumii acesteia! Viata lor de ar fi fost macar conforma cu stiinta lor!

1 A spori în virtute înseamnã a spori în smerenie (Sf. Vasile cel Mare).
2 A sti sã te smeresti înseamnã sã stii sã-L urmezi pe Iisus Hristos (Sf. Vasile cel Mare).
3 Adu-ti aminte de cãderile celor puternici si smereste-te în virtutile tale (Sf. Efrem Sirul).
4 Ascet aspru si sever poate fi si diavolul, dar el nu poate fi smerit (Sf. Macarie cel Mare).
5 Ascunde fata de ceilalti tainele, faptele si nevointele tale.
6 Cei ce se smeresc pentru greselile lor pãstreazã virtutile ce le au; ceilalti, trufindu-se cu binele ce-l aflã în ei, îl pierd, si se pierd pe sine (Sf. Grigorie Teologul).
7 Cel ce are frica de Dumnezeu are ca însotitoare smerenia (Sf. Maxim Mãrturisitorul).
8 Cel smerit nu cade niciodatã. Unde ar putea sã cadã acela care se aflã mai jos decât toti ? (Sf. Macarie cel Mare).
9 Celui ce a dobandit smerita cugetare, Dumnezeu ii descopera pacatele ca sa le cunoasca.
10 Cu cât mai înalt vrei sã ridici edificiul virtutii, cu atât trebuie sã sapi mai adânc temelia smereniei (Fericitul Augustin).
11 Cu smerenie te roaga si prin rugaciune te smereste.
12 Dacã sãvârsesti rugãciunile si nevointele cu smerenie, ca un om nevrednic, atunci ele vor fi bine primite de Dumnezeu. Dacã însã îti vei aduce aminte de un altul care doarme sau care nu e sârguitor si te vei înãlta cu inima, atunci osteneala ta va fi zadarnicã (Avva Isaia Pustnicul).
13 Dacã smerenia îl înaltã pe omul simplu si neînvãtat, atunci gândeste-te ce mare cinste îi va aduce omului mare si respectat ! (Sf. Isaac Sirul).
14 Dacã vrei sã dobândesti adevãrata smerenie, deprinde-te sã rabzi bãrbãteste ocãrile aduse de altii (Avva Serapion)
15 De îndatã ce harul observã cã în gândul omului a început sã aparã o oarecare pãrere de sine si el a început sã gândeascã înalt pentru sine, îngãduie sã se întãreascã împotriva lui ispitele, pânã îsi va cunoaste neputinta sa si se va umple de smerenie pentru Dumnezeu (Sf. Isaac Sirul).
16 De multe ori cel mai slab este si cel mai smerit cu inima.
17 De te feresti sa fii cinstit de ceilalti, Dumnezeu te va face cunoscut.
18 Desãvârsita smerenie constã în faptul cã rãbdãm cu bucurie învinuirile mincinoase (Sf. Isaac Sirul).
19 Dintre toate armele crestinului, una singurã are putere sã treacã peste toate cursele vrãjmasului si aceasta este smerenia (Sf. Antonie cel Mare).
20 Dumnezeu întâi smereste pe cei înalti; diavolul întâi înaltã, apoi smereste (Sf. Ioan Hrisostom).

1 Dumnezeu ne-a daruit ca jug smerita cugetare.
2 Fericiti sunt ochii pe care omul, din pricina smereniei, nu îndrãzneste sã-i ridice spre Dumnezeu (Avva Isaia Pustnicul).
3 Iubeste smerenia si ea te va pazi de pacate.
4 În sufletele smerite se odihneste Domnul (Sf. Teodor Studitul).
5 Întelepciunea adevãratã nu stã în discutii si vorbe învãtate, ci în smerenie (Fericitul Augustin).
6 Micsoreazã-te în toate înaintea oamenilor si vei fi înãltat înaintea conducatorilor veacului acestuia (Sf. Isaac Sirul).
7 Nepretuirea de sine inseamna, in primul rand, a nu te socoti asemenea cu cineva si, in al doilea rand, a nu spune despre un lucru bun ca tu l-ai facut.
8 Nici cel trufas la cugetare nu-si cunoaste cãderile sale, nici cel smerit la cugetare, virtutile sale (Avva Ilie Ecdicul).
9 Nu este mic ceea ce este foarte mic.
10 Nu orice om care petrece în liniste este smerit cugetãtor, dar orice smerit cugetãtor petrece în liniste (Sf. Isaac Sirul).
11 Nu pentru osteneli, ci pentru simplitate si smerenie se aratã Dumnezeu sufletului (Sf. Ioan Scãrarul).
12 Nu te îngâmfa si nu te înãlta cu credinta si sfintenia ta, ci petrece pânã la ultima ta suflare în smerenie (Avva Isaia Pustnicul).
13 Pe când mândria este moartea virtutilor si viata pãcatelor, smerenia este moartea pãcatelor si viata virtutilor (Sf. Ioan Hrisostom).
14 Pe cat te vei cobora, pe atata te vei inalta.
15 Pentru tine Dumnezeu S-a smerit pe Sine, iar tu nici pentru tine nu te smeresti, ci te înalti si te înfumurezi (Sf. Macarie cel Mare).
16 Plecarea genunchilor inchipuie caderea pacatului de la noi si prilejuieste marturisirea lui; iar ridicarea inseamna pocainta, inchipuind fagaduinta unei vieti intru virtute.
17 Precum sufletul nu e cunoscut sau vazut de ochii trupesti, asa cel smerit nu e cunoscut oamenilor.
18 Rasplata nu se da lucrarii, ci smereniei.
19 Sa ne apropiem de Dumnezeu ca niste raniti, nu ca niste biruitori.
20 Se cere smerenie de la tineri si dragoste de la batrani.
21 Smerenia aduce chiar si fara fapte, iertarea multor pacate.
22 Smerenia atrage bunãvointa lui Dumnezeu (Sf. Ioan Hrisostom).
23 Smerenia cu cuvantul e rodul mandriei.
24 Smerenia desavarsita consta in a primi cu bucurie invinovatirile mincinoase.
25 Smerenia este acoperamant dumnezeiesc, spre a nu fi vazute izbandirile noastre, e adancul fara fund al putinatatii noastre, care nu poate fi furat de nici un talhar.
26 Smerenia este radacina si izvorul tuturor virtutilor (Sf. Grigorie Teologul).
27 Smerenia este scurtatura catre mantuire.
28 Smerit la cuget este cel ce are in ascuns ceva vrednic de fala si nu se faleste.
29 Smerita cugetare o aratã nu acela care se considera pe sine a fi un ticalos, ci acela care, fiind mustrat de altul, nu-si micsoreazã dragostea fatã de el (Sf. Ioan Hrisostom).
30 Socoteste-te lipsit de invatatura si vei fi aflat intelept.
31 Zadarnice sunt ostenelile aceluia care posteste mult si duce nevointe mari, fãrã smerenie (Avva Isaia Pustnicul).

Cuvinte pline de Duh Sfant

1 Cand iti aduci aminte de Dumnezeu, înmulteste-ti rugãciunile, pentru ca, atunci când vei uita de El, Dumnezeu sã nu te uite (Sf. Marcu Ascetul).
2 Cei in care a rasarit lumina credintei se sfiesc sa se mai roage pentru ei.
3 Cel ce cere de la Dumnezeu lucruri mai prejos de vrednicia sa, va primi lucruri mai presus de sine.
4 Cel ce pune capãt rugãciunii începe a pãcãtui (Sf. Efrem Sirul).
5 Cel ce se roaga pentru dusmani, nu va tine minte raul.
6 Cel ce stie sã se roage bine, stie sã si trãiascã bine (Fericitul Augustin).
7 Cel ce tine minte rãul nu se poate ruga curat (Sf. Marcu Ascetul).
8 Cel ce tine minte raul si se roaga, e ca unul care seamana in mare si asteapta sa secere.
9 Cine se roagã neîncetat este înger pãmântesc (Avva Evagrie Ponticul).
10 Cu cat te rogi mai mult din suflet pentru cel ce te defaima, cu atat Dumnezeu le arata adevarul celor ce se smintesc.
11 Cum puteti pretinde ca Dumnezeu sã ia seama la rugãciunea voastrã, dacã voi însivã nu luati seama la rugãciune ? (Sf. Ciprian).
12 Dacã cineva nu se socoteste pãcãtos, rugãciunea lui nu este primitã de Dumnezeu (Sf. Isaac Sirul).
13 Dacã te rogi lui Dumnezeu pentru ceva si El întârzie sã te asculte, nu te scârbi pentru aceasta. Tu nu esti mai întelept decât El (Sf. Isaac Sirul).
14 Dacã vrei ca rugãciunea ta sã zboare pânã la Dumnezeu, dã-i douã aripi: postul si milostenia (Sf. Isaac Sirul).
15 Desi noi nu intelegem puterea rugaciunii in lupta cu patimile, dracii o inteleg.
16 Dumnezeu nu primeste o rugãciune izvorâtã dintr-o inimã care cugetã cele necuvenite (Avva Isaia Pustnicul).
17 Dupa ce te-ai rugat cum trebuie, asteapta cele ce nu trebuie si stai barbateste pazind rodul tau.
18 Fãrã rugãciune nici o virtute nu se poate pãstra (Sf. Simeon Noul Teolog).
19 Fara rugaciune nu te poti apropia de Dumnezeu.
20 Fãrã rugãciune viata noastrã duhovniceascã flãmânzeste, înseteazã si moare (Sf. Ioan Hrisostom).
21 În rugãciune noi stãm de vorbã cu Dumnezeu, în Sfânta Scripturã Dumnezeu stã de vorbã cu noi (Fericitul Augustin).
22 Mãrturia mintii iubitoare de Dumnezeu este rugãciunea (Avva Ilie Ecdicul).
23 Nimic nu ajutã mai mult lucrãrii ca rugãciunea si nimic nu foloseste mai mult decat ea pentru a câstiga bunãvointa lui Dumnezeu (Sf. Marcu Ascetul).
24 Roagã-te stãruitor pentru orice lucru, ca unul ce nu poti face nimic fãrã ajutorul lui Dumnezeu (Sf. Marcu Ascetul).
25 Rugaciunea celui ce tine minte raul e o samanta aruncata pe piatra.
26 Rugaciunea de noapte sa-ti fie mai de pret decat toate faptele de peste zi.
27 Rugãciunea este cea mai mare torturã si groazã pentru duhurile rele (Sf. Nil Sinaitul).
28 Rugãciunea este trebuitoare sufletului ca rãsuflarea trupului (Sf. Ioan Hrisostom).
29 Rugãciunea este unitatea de mãsurã a dragostei (Fericitul Augustin).
30 Rugãciunea este vlãstarul blândetii si al lipsei de mândrie (Avva Evagrie Ponticul).
31 Rugaciunea este, dupa insusirea ei, insotirea si unirea omului cu Dumnezeu; iar dupa lucrare, sustinatoarea lumii, ispasire a pacatelor, pod de trecere peste ispite, perete de sprijin si aparare in fata necazurilor, lucrare si hrana a ingerilor; calaul deznadejdii, oglinda inaintarii.
32 Rugãciunea fãrã dragoste nu este ascultatã, pentru cã numai dragostea deschide usile rugãciunii (Sf. Efrem Sirul).
33 Rugaciunea si postul gonesc gandul spurcat.
34 Rugaciunea staruitoare este pieirea trandaviei.
35 Sã nu te mândresti daca te-ai rugat pentru altii si ai fost ascultat, pentru cã ceea ce a lucrat si a sãvârsit a fost credinta lor (Sf. Ioan Hrisostom).
36 Si de la cel neputincios Dumnezeu cere rugaciune duhovniceasca.
37 Slujitor este cel ce cu trupul sta in fata oamenilor, dar cu mintea bate prin rugaciune la poarta cerurilor.
38 Tot ce am sãvârsit fãrã rugãciune si ascultare, ne este pe urmã vãtãmãtor si fãrã pret (Sf. Marcu Ascetul).