1 “Aceasta idee e a mea”, “eu cel dintai am zis aceasta”, “inainte de mine nu se stia nimic despre aceasta”: Spirit mandru, iata graiul tau!
2 Chiar de a-l vedea pe altul pacatuind sau mare faradelege facand, tot n-ar trebui sa te socoti mai bun dacat el; caci nu stii pana cand si tu vei putea ramane intru bunatate.
3 Indrazneala celor faradelege se naste din mandria lor, si se va intoarce impotriva lor spre inteleptire.
4 Mandria a pierdut pe om, umilinta il inalta si il aseaza din nou in har cu Dumnezeu.
5 Nu te ingamfa ca ai duh sau vreo indemanare, ca sa nu te faci neplacut lui Dumnezeu, al caruia este tot ceea ce ai tu bun de la natura.
6 Nu te lauda intru bogatii, nici in prieteni, ca sunt puternici; ci in Dumnezeu, care da toata averea Sa si doreste a se da inca si pe Sine pe deasupra.
7 Nu te mandri intru frumusetea trupului tau, caci iata o mica boala il poate strica si sluti.
8 Nu te socoti pe tine mai bun decat altii, ca nu cumva, inaintea lui Dumnezeu, care vede ce este in om, sa fii mai rau decat ei.
9 Nu te trufi pentru faptele tale cele bune, caci judecatile lui Dumnezeu sunt deosebite de ale oamenilor.
10 Nu te umfla in penele mintii tale, ci mai bine marturiseste-ti nestiinta.
11 Omul, “ingamfat in adancul nelegiuirii, nelinistit si obosit de sine insusi” (Fericitul Augustin).
12 Privind slabiciunea omului, nestatornicia vietii sale, suferintele de care este inconjurat, intunecimile mintii sale, nesiguranta vointei “pornita spre rau din tineretile sale” (Geneza 8, 20), este de mirare ca intr-o creatura atat de nenorocita sa se poata ridica o mandrie atat de mare. Hotarat lucru: mandria este chiar urzeala naturii degradate a omului.
13 Unde sunt acei domni si dascali pe care bine i-ai cunoscut in viata? Cat erau in viata se socoteau a fi ceva, iar acum pomenirea lor s-a stins! O, ce curand trece slava lumii acesteia! Viata lor de ar fi fost macar conforma cu stiinta lor!