Libertatea omului?!

Daca, potrivit Scripturii, tot ce ni se intampla fara voie isi are pricina in cele savarsite cu voia, nimeni nu e atat de dusman omului, ca el insusi . Din pricina noastra suntem luati in stapanire de pacat. Deci atarna de noi, care am aflat poruncile Duhului, ca sa umblam sau dupa trup, sau dupa duh (Marcu Ascetul).

Libertatea este vointa sufletului rational gata sa se miste incotro voieste. Pe aceasta trebuie s-o induplecam sa se miste numai spre bine, ca sa topim pururea amintirea raului prin ganduri bune. Libertatea este miscarea intelegatoare, stapana de sine, a sufletului. De aceea animalele nerationale nu sunt libere, caci sunt purtate de fire. De aceea nici nu se impotrivesc poftei naturale, ci indata ce sunt cuprinse de o pofta, se napustesc spre implinirea ei. Dar omul fiind rational, mai degraba conduce firea decat este purtat de ea. De aceea, chiar cand doreste ceva, daca voieste, are putere sa infraneze dorinta, sau sa-i dea urmare. Pentru aceasta cele necuvantatoare nu sunt nici laudate, nici mustrate, pe cand omul e si laudat si mustrat. Omul e fiinta care dispune de sine, tinand seama in mod liber de legi, deci nefiind intru totul supus legii, ca lucrurile si animalele ce constituie natura. Omul e intr-un anumit sens mai presus de natura, facand-o instrument al vointei sale si putand-o umple de Duhul dumnezeiesc si de libertatea Lui cu totul superioara. Numai cand se face rob patimilor, omul devine simpla piesa a naturii, sau mai prejos de natura, desi pe de alta parte s-a facut astfel cu voia lui (Parintele Staniloaie).

Botezul nu ia de la noi libertatea vointei si puterea de a hotara prin noi insine, ci abia el ne daruieste libertatea, ca sa nu fim stapaniti silnic si fara sa vrem de diavol. De aceea, dupa Botez atarna de noi fie sa staruim de bunavoie in poruncile lui Hristos si sa umblam pe calea celor poruncite de El, fie sa ne abatem de la aceasta cale dreapta, intorcandu-ne prin faptele rele la potrivnicul si vrajmasul nostru, diavolul (Sf. Simeon Noul Teolog).

Domnul stia pe Iuda ca va fi vanzator si nu l-a dispretuit, ci i-a atras luarea aminte si nu l-a departat de Sine, pana ce acela nu s-a pierdut cu desavarsire. Pentru ca oamenii sunt liberi. Si pentru ca sa se arate ca nu Dumnezeu este cauza relelor, nici sfintii, ci oamenii sunt cauzele relelor proprii, le-a lasat lor libertatea, ca sa fie fara aparare in ziua judecatii (Sf. Varsanufie si Ioan).

Omul se decide pentru rau in mod liber sau oamenii sunt miscati la rau unul prin altul, fara sa fie siliti de o forta care sa le anuleze libertatea. De aceea, la judecata din urma, pentru raul savarsit de ei, doar ei vor fi raspunzatori. Dar se vor acuza unii pe altii, pentru ca s-au impins unii pe altii la rau, sau si-au dat pilda de rau. Insa aceasta nu-l va despovara pe nici unul de raul acceptat de la ceilalti, desi unii vor fi aratati ca au fost mai rai decat altii. Cu cat este cineva mai bun, se dovedeste mai puternic fata de ceea ce-l poate robi si deci mai aproape de Dumnezeu, sau mai plin de puterea Lui (Parintele Staniloaie).

Atunci cum se impaca libertatea de alegere data omului de Dumnezeu, pe de o parte, cu neputinta omului de a face ceva fara Dumnezeu, pe de alta parte ? Caci scris este: “Fara Mine nu puteti face nimic.” (In. 14, 6) Dumnezeu a facut pe om liber, ca sa poata inclina spre bine prin voie libera. Dar omul nu este in stare sa implineasca binele fara ajutorul lui Dumnezeu. Caci s-a scris: “Nu e de la cel ce voieste, nici de la cel ce alearga, ci de la Dumnezeu care miluieste.” (Rom. 9, 16) Daca omul isi apleaca inima spre bine si cheama pe Dumnezeu in ajutor, acesta luand aminte la dorinta lui cea buna, daruieste putere lucrarii lui. Si asa se intalnesc amandoua: libertatea omului si puterea lui Dumnezeu (Sf. Varsanufie si Ioan).

Dumnezeu n-a voit sa ne faca buni cu sila, ci a voit sa ne castige in Hristos Fiul Sau dragostea noastra libera fata de Sine, ca fata de Tatal nostru. Dumnezeu nu sileste pe om sa faca binele, pentru ca ii respecta libertatea ce i-a dat-o; pentru ca nu l-a facut ca pe un obiect. Dar il pedepseste cand foloseste rau libertatea, sau il face sa sufere, ca sa se indrepte spre folosirea buna a libertatii. De aceea il lasa multa vreme sa faca nedreptati, dar ii ajuta intr-un fel pe cei nedreptatiti de el, dandu-le alte satisfactii, sau ii izbaveste de nedreptate, dar numai daca sunt vrednici. Si asfel cei ce nedreptatesc slujesc ca unelte pentru rau unii altora, dar se si ajuta chiar prin aceasta sa se indrepteze daca vor. Caci nu Dumnezeu insusi ii pedepseste pentru a-i indrepta, ci se foloseste de ei insisi. Adica se foloseste nu numai de libertatea lor bine folosita, ci si de cea rau folosita. Intr-un fel Dumnezeu limiteaza raul prin el insusi. In iad insa nu va mai veni nimanui nici un bine, raul va fi fara de sfarsit (Parintele Staniloaie). [Lumina din Inimi (9, pag.166-169)]