Cuvintele unui Suflet de crin

Fragmente de scrisori trimise de la Galda (1946-1948):

“Mă odihnesc la gândul dăruirii totale şi al jertfei permanente. Mi-i dragă Crucea. Şi eu port o cruce. Simt iubirea Mântuitorului Hristos şi la El alerg când vin ispitele asupra pătimaşului meu trup. Şi Domnul mă ajută şi-mi dă puteri să birui răul. Cât este de bun Dumnezeu!
De cele mai multe ori mă găsesc luptând cu egoismul din mine. De aceea îmi este dragă singurătatea. Mi-i tare drag să ascult foşnetul frunzelor şi murmurul apei. Sunt un om liber. Hristos mi-a sfărâmat lanţurile robiei!
Frate iubit, niciodată să nu te consideri de prisos. Acolo unde eşti, eşti cu voia lui Dumnezeu şi ai un rost anume de împlinit. Cu iubirea şi cu smerenia ta vei zidi pe fratele tău. Şi vei culege mare fericire. (…) Nu există nici un păcat care să rămână nepedepsit. Dacă însă te căieşti sincer şi cu zdrobire de inimă şi te rogi lui Dumnezeu, el te va ierta şi-ţi va trimite harul Lui. Şi invers, nu există nici un bine, nici un gând bun, oricât de simplu ar fi el, care să nu fie răsplătit. Fii însă smerit, căci nu tu, ci Dumnezeu lucrează prin tine.
Tocmai a venit proprietarul viei. Are ochelari de soare. Când l-am văzut, mi-am amintit că sunt puşcăriaş care lucrează pe moşia lui. Gândul acesta mă smereşte. Dar Dumnezeu îmi trimite bucuria cea mare. Lucrez pe pământul lui Dumnezeu. Oamenii sunt mândri şi nu vor să vadă că Unul singur este Stăpân a toate: Hristos!
Când eram copil iubeam mult porumbeii dar, ca de altfel toate dorinţele, nu i-am putut avea prea multă vreme. Azi înţeleg că aici a fost iubirea lui Dumnezeu, care îmi răpea bucuriile din lumea aceasta pentru a mă învăţa ca prin renunţare să ajung a iubi curat, desăvârşit. Şi azi iubesc porumbeii, dar nu-mi simt sufletul legat de ei, ci-i iubesc prin Dumnezeu. Şi înţeleg că iubirea lui Dumnezeu nu mă va părăsi niciodată. Şi El va interveni în viaţa mea ori de câte ori îmi voi lega sufletul de vreo bucurie sau dragoste omenească. Şi fie mă va ajuta să mă smulg din ea, fie mi-o va răpi El, pentru a-mi dărui în schimb libertatea sufletului, care este cel mai mare bun.
Mi-e dor de un loc liniştit, îndepărtat, de o colibă ori un bordei săpat în stâncă, de o chilie sub poale de munte, să fiu ca păsările cerului. În jurul meu cu natura prietenă şi cu Domnul Hristos mereu în suflet. Să iubesc în linişte, smerit şi uitat de lume. Uneori mă gândesc să mă fac preot, dar nu sunt vrednic. Privesc pământul. Într-o zi voi fi şi eu pământ şi alţii vor scormoni ţărâna. Trupul meu se va preface în praf şi pulbere. Din trupul meu va creşte probabil o altă viaţă. Sufletul meu va fi în ceruri, unde-şi va aştepta judecata. Doresc să mă mântuiesc.
Dumnezeu l-a înzestrat pe om cu atâtea daruri, încât prin stăruinţa în virtute, cu ajutorul Părintelui Ceresc, el poate să se mântuiască. Dumnezeu i-a dăruit atâţia talanţi pentru ca prin ei omul să poată lupta, să poată să se apropie de El, să dăruiască şi să se jertfească. În măsura în care nu întrebuinţăm bine „talantul” pe care ni l-a încredinţat suntem robi păcatului. Aşadar pentru fiecare din noi se pune problema întrebuinţării talanţilor dăruiţi de Dumnezeu. Nu este permis nici a întrebuinţa spre rău talantul şi nici a-l îngropa în pământ. „Ale Tale dintru ale Tale, Ţie Îţi aducem de toate şi pentru toate“. Ceea ce ne-a dăruit Dumnezeu, Lui să-I dăruim. El ne-a dăruit viaţa, deci pentru El să trăim. El ne-a dăruit iubirea, Lui să I-o dăruim. Ispăşim în această viaţă şi în viaţa veşnică. În această viaţă, ispăşirea prin suferinţă are două aspecte: un rol ispăşitor şi un rol curăţitor. În viaţa veşnică ispăşirea prin suferinţă este chin veşnic. De aceea se cuvine să-I mulţumim Domnului când ne pedepseşte aici, în viaţa aceasta. Deci să fim foarte atenţi la felul în care folosim darul lui Dumnezeu”.

“14 Octombrie 1942
În viaţa lumii blestemate de aici mă simt singur. Îmi petrec timpul gândindu-mă mereu la Dumnezeu. Singur Dumnezeu mă înţelege pe deplin şi pe El, spre marea mea mulţumire sufletească, Îl simt veşnic lângă mine, ocrotindu-mă şi luminându-mi calea. Cât sunt de fericit când simt în mine vibrând duhul creştin, voi poate niciodată nu veţi înţelege! Sunt atât de puţini cei ce-L înţeleg pe Hristos, ca să nu mai vorbesc de numărul extrem de redus al celor ce-L trăiesc. În viaţa asta credinţa e totul. De aceea omul fără credinţă e mort.

1 Noiembrie 1942
Faptul că am ajuns a înţelege, a trăi chiar învăţătura lui Hristos m-a făcut să mă simt mulţumit şi ca trezit din mormânt. La aceasta au contribuit singurătatea, viaţa pe care o duc şi înfrânarea firească de aici. Mă gândesc uneori că într-o viaţă normală n-aş fi ajuns la o asemenea transformare lăuntrică.

21 Iunie 1943
O zi uriaşă! M-am spovedit, m-am împărtăşit. Trăiesc momente mari, cele mai mari din viaţa mea! O răscruce a vieţii! M-am lăsat cu totul în voia lui Dumnezeu.

10 Ianuarie 1944
Câte suflete îndreptate către Tine, Doamne, doresc să trăiască o viaţă nouă, în care să stăpânească pacea, înţelegerea şi dragostea creştină! (…) Fiecare zi e cât o viaţă de fericire! Rog pe Bunul Dumnezeu să-mi dea putinţa de a face binele pe care sufletul meu doreşte să-l facă în lume. Cred că acesta este rostul vieţii omului: să iubească toată zidirea lui Dumnezeu şi să facă bine.

10 Februarie 1945
Atâta timp cât Dumnezeu veghează asupra lumii, nici un rău nu va putea zdruncina fondul moral şi adânc creştin al sufletelor curate şi pline de dragostea nemărginită pentru adevăr şi aproapele. Suferinţa, oricât de grea ar fi, nu are alt sens decât curăţirea sufletului dornic de mântuire. (…) Doresc să ştiu că sunteţi pregătite să primiţi cele mai grele lovituri cu credinţa că dincolo de această viaţă trecătoare există o altă viaţă, veşnică, fericită, o patrie cerească fără hotar care merită orice jertfă, oricât de mare. (…) Eu sunt sănătos şi fericit. Nimic nu mi-ar putea nărui această stare sufletească. Sunt atât de fericit încât aş vrea să strig în gura mare, să audă toată lumea strigătul meu, să-l audă şi Tuţa de acolo de unde se găseşte, să ajungă fericirea mea până la cer!

20 Februarie 1945
Maica Domnului îmi împlineşte rugăciunile. Trăiesc pe revărsarea unor adevărate valuri de dragoste, care îmi copleşesc toată fiinţa pătrunsă de conştiinţa nimicniciei mele ca om pe pământ. Stau căzut în faţa icoanei, în genunchi, implorând milă, ajutor şi dragoste pentru mine şi pentru toţi ai mei, părinţi, rude, prieteni, binefăcători, vrăjmaşi. (…) Sunt cum mă ştiţi. Tac mâlc şi meditez ore şi zile în şir. Îmi trimit gândurile departe şi când mă trezesc la realitate zâmbesc. Cânt şi mă rog. Sunt vesel sufleteşte. Viaţa cotidiană are un aspect uniform. Viaţa interioară mi-e simplă, vie, plină şi mare, cu doruri şi vise pe care eu le trăiesc şi le simt vii în sufletul meu. Mă lupt cu păcatele. Şi cu cât mă adâncesc mai mult în mine, cu atât găsesc altele noi. Dar cu ajutorul Domnului le birui. Am căpătat o seninătate sufletească permanentă şi mă mulţumesc cu darurile pe care mi le dă Dumnezeu, căci sunt nepreţuite. Vă mărturisesc iarăşi acelaşi lucru: trăiesc fericirea, o gust mai ales în lacrimi şi durere, acolo o găsesc mai dulce, mai adâncă. Trăiesc cu conştiinţa omului păcătos. Trăiesc pe Dumnezeu, Izvorul tuturor bucuriilor vieţii.(…) Sunt foarte mulţumit acum că am trăit o viaţă morală şi curată. În relaţiile mele cu fetele am fost cinstit, corect şi curat, mai exact n-am căzut în păcat. Şi am iubit atât de mult! (…) Vă spun drept, sunt fericit. Înţeleg şi iert totul, oricine m-ar lovi pe mine personal îl iert.

10 Aprilie 1945
Simplificaţi-vă viaţa cât mai mult. Întotdeauna învaţă-te să te mulţumeşti cu puţin, învaţă-te a te jertfi pe tine însuţi pentru binele aproapelui… Rugăciunea este expresia cea mai curată a iubirii de Dumnezeu şi de aproapele. Când vei ajunge să te rogi cu adevărat, ai realizat pacea, fericirea… am ajuns să văd la fiecare pas făcându-se o minune… am avut momente în viaţa mea de închisoare când am plâns cu lacrimi nestăvilite, dându-mi seama de nimicnicia firii mele omeneşti, de slava lui Dumnezeu, de iubire. În aceste lacrimi am găsit cea mai mare fericire trăită de mine vreodată.

23 Septembrie 1945
Rugăciunea este expresia cea mai curată a iubirii de Dumnezeu şi de aproapele. Când vei ajunge să te poţi ruga cu adevărat, atunci vei cunoaşte pacea şi fericirea. Eu încerc mereu şi Bunul Dumnezeu mă ocroteşte şi-mi dăruieşte atât de mult încât am ajuns să văd la fiecare pas făcându-se câte o minune. Trebuie să fiu sincer şi să recunosc că nu realizez decât foarte puţin, că încă n-am ajuns a mă ruga cu inima curăţită de griji, păcate şi gânduri lumeşti. Scumpă Norica, numai cine a gustat din bucuriile adânci ale sufletului le poate înţelege. Am avut momente în viaţa mea când am plâns cu lacrimi nestăvilite, dându-mi seama de zădărnicia şi nimicnicia fiinţei mele omeneşti, de slava lui Dumnezeu şi de iubirea Lui. Ei bine, în aceste lacrimi izvorâte din adâncul fiinţei mele îndurerate am găsit cea mai înaltă şi mai curată fericire trăită de mine vreodată. Cât aş fi de fericit să ajung a realiza o stare continuă de rugăciune! (…) Viaţa aceasta este cu totul trecătoare. Şi tot ce ţine de ea este trecător!”

Iti scriu iarasi... Sunt intr-o adanca dezamagire si as vrea sa ma ajuti sa inteleg ce e cu mine.. Mi-e asa de dor de Tine si sunt sigura ca si Tie Ti-e dor de mine... Sufar dezamagire dupa dezamagire, cadere dupa cadere si asta poate doar pt ca nu ma smeresc... As vrea ca in incercari sa nu-Ti mai arunc in fata invinuiri desarte, sa nu Te mai ranesc, ci sa Te rog si asa cum sunt sa Te iubesc, dar sa stii ca nu e deloc usor si de aceea mi se pare ca niciodata nu voi reusi.. Imi pare rau, Te rog iarta-ma! O sa-ti spun exact cum ma simt si am nevoie sa ma asculti si am nevoie de imbratisarea Ta parinteasca sau de imbratisarea de care am nevoie, aceea pe care Tu o stii cel mai bine.. Ma simt un nimic; Mi se intampla numai lucruri rele care ma infurie si gresesc si Te mahnesc si apoi ma batjocoreste cel-cazut. Cel mai tare ma doare ca mi-ai aratat o asa de mare dragoste, iar eu nu ma simt in stare sa-Ti raspund la fel pt ca mi s-a preschimbat inima in piatra, iar Tu nu vrei inimi de piatra, ci de carne... Iarta-ma, Te rog! Cat de mult ma iubesti! Asa de mult incat nu-mi pot imagina, iar eu Te las sa astepti la usa inimii si nu-ti deschid si e cumplit pt ca ai sa pleci! Nu ma cunosc...as vrea asa de mult sa Te iubesc cu o iubire izvorata dintr-o inima smerita, asa cum imi ceri, dar nu am vointa... Ajuta-ma! Ajuta-ma!! Ajuta-ma!!! Te rog sa nu ma lasi in mainile celui rau doar pt ca asa aleg eu...te rog sa nu faci asta! Sunt geloasa pt ca nu ma iubesti doar pe mine, de aceea Iti cer sa-mi dai sa-i iubesc si eu pe semenii mei asa de mult cat ii iubesti Tu. Sunt mizerabila, neputincioasa, un nimic in fata Ta! Tu nu ai avea nevoie de mine, caci poti creea ingeri care sa Te iubeasca si sa Te slaveasca! Asa am auzit si cred ca asa este... si e asa de dureros... Imi lipseste cu desavarsire smerenia - desi din fire sunt - pe care Tu ne-ai poruncit s-o invatam de la Tine cand ai spus: "Invatati-va de la Mine ca sunt bland si smerit cu inima". Ma plang la Tine...Imi lipsesti enorm, golul din suflet care ar trebui ca Tu sa-l umpli ma va macina toata viata si nu va putea fi umplut de nimeni si de nimic, ci doar de Tine! E frig. S-a racit si iubirea pt Tine din sufletul si inima mea pangarita de tot felul de pacate! Ajuta-ma, te rog! Ajuta-ma, Iisuse-Hristosul meu! Ce frumos Te-ai oglindit in sfintii Tai, ce frumos au stralucit ei in lumina Ta, Iisuse al meu... Iarta-ma. Sunt un aprig vrajmas al meu, ma razboiesc cu mine insumi, cu eul meu, care mai mereu biruieste pt ca nu m-am inarmat cu armele pe care mi le-ai daruit, Iisuse! Sunt necajita si cazuta in noroiul din mine si Te astept sa ma luminezi cu lumina Ta. Incremenita inima mea de trandavie si de toate rautatile deja nu mai bate pt Tine si pot spune ca degeaba bate... Indura-Te mie celei robite, Iisuse, ca nu am alt ajutor afara de Tine. Ajuta-ma, Te rog, cum numai Tu stii prea bine! N-o sa-Ti scriu si de altcineva in scrisoare sau da, o sa-Ti scriu. Duhovnicul meu, vasul in care Tu ai revarsat harul, m-a intristat de multe ori si l-am intristat, si nu-l inteleg si-l judec. Te rog ai grija de el, dar ma simt jenant rugandu-ma pt el pt ca de fapt el ma impaca cu Tine cand Iti gresesc...nu inteleg. Ce concluzie ar trebui sa trag?! Roaba Ta Maricica... mi-e aproape imposibil s-o inteleg...stii Tu prea bine de ce... Atat Iti scriu pt ca desi Iti scriu tot la fel de intristata sunt...sunt aproape de deznadejde, dar voi incerca sa Te iubesc oricum as fi pt ca Tu ma iubesti mereu si doar asta imi mai da curaj si tarie, doar asta ma mai bucura si imi da nadejde vie...eram sa uit, Te rog din suflet sa-mi mai trimiti o scrisoare, o scrisoare care sa ma aduca mai aproape de Tine, n-o sa uit niciodata faptul ca nu mi-ai trecut cu vederea scrisorile si ca si Tu mi-ai trimis o scrisoare frumoasa… Te rog, daca vei considera de cuviinta, sa-mi mai trimiti o a doua scrisoare…atat… Amin!