Sfântul Mucenic şi Mărturisitor Ştefan cel Nou

Cinstit pe 28 noiembrie

Monahul Mucenic şi Mărturisitor Ştefan cel Nou s-a născut în 715 la Constantinopol într-o familie creştină evlavioasă. Părinţii săi, având două fiice, L-au rugat pe Domnul pentru un fiu. Mama noului născut Ştefan l-a dus la biserica Vlaherne a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi l-a închinat Domnului.

În timpul domniei împăratului Leo Isaurul( 716-741) era prigoană împotriva sfintelor icoane şi împotriva celor care le cinsteau. Cu sprijinul împăratului, adepţii ereziei iconoclaste au luat controlul poziţiilor supreme ale autorităţii în Imperiu şi în Biserică. Prigonită de puterile acestei lumi, ortodoxia a fost păstrată în mănăstirile depărtate de capitală, în chiliile pustniceşti şi în inimile curajoase şi credincioase ale următorilor acesteia.

Părinţii ortodocşi ai Sf Ştefan, mâhniţi de răspândirea răutăţii, au fugit din Constantinopol în Bitinia şi l-au dat sub ascultarea monahului Ioan pe fiul lor în vârstă de 16 ani, care s-a nevoit în ascetism într-un loc pustiu pe Muntele Sf Auxenţiu. Sf Ştefan a locuit cu preacuviosul monah Ioan mai mult de 15 ani, dedicându-se pe sine în întregime acestui Bătrân purtător de Duhul Sfânt şi învăţând activitatea monahicească de la el. Aici Ştefan a primit veştile că tatăl său a murit şi mama sa şi surorile sale au fost tunse ca monahii.

După un anumit timp învăţătorul său Ioan a murit de asemenea. Cu adâncă durere Sf Ştefan a îngropat preacuviosul său trup şi a continuat nevoinţele în peştera sa de unul singur. Curând au început să vină monahi la pustnic, dorind să înveţe de la el viaţa virtuoasă şi mântuitoare şi de aceea a fost fondată o mănăstire cu Sf Ştefan ca egumen. La 42 de ani Ştefan a părăsit mănăstirea pe care el a ridicat-o şi a mers în alt munte pe a cărui vârf el a locuit în adâncă singurătate într-o chilie singuratică. Dar de asemenea şi aici o comunitate de monahi s-au adunat curând, de dragul povăţuirii duhovniceşti a Sf Ştefan.

Leo Isaurul a fost succedat de Constantin Copronim( 741-775), un crunt prigonitor al ortodoxiei şi un mai zelos iconoclast. Împăratul a convocat un Consiliu Iconoclast însoţit de 358 episcopi din provinciile estice. Totuşi, cu excepţia lui Constantin, Arhiepiscopul Constantinopolului, ilegal ridicat la scaunul patriarhal de puterea lui Copronim, nici unul din patriarhi n-a participat la faptele netrbnice ale Consiliului, astfel făcând din nefericire de a se supranumi pe sine însuşi ca “ecumenic”. Acest consiliu de eretici la porunca împăratului şi arhiepiscopului, numeau icoanele idoli şi au pronunţat o anatemă asupra tuturor care cinstesc icoanele în manieră ortodoxă, şi numeau cinstirea icoanelor erezie.
Între timp, mănăstirea de pe Muntele Auxenţiu şi egumenul ei au devenit cunoscuţi în capitală. Ei i-au spus împăratului despre viaţa ascetică a monahilor, despre evlavia lor ortodoxă, despre darul făcător de minuni al egumenului Ştefan şi cum renumele Sf Ştefan s-a împrăştiat departe dincolo de regiunea mănăstirii şi că numelui stareţului lor i se acorda un respect şi o dragoste universale. Sfântul încurajează deschis cinstirea icoanelor şi ripostează implicit faţă de persecutorii ortodoxiei din interiorul mănăstirii de pe Muntele Auxenţiu în special înfuriind pe împăratul. Arhiepiscopul Constantin a realizat că în persoana Sf Ştefan se afla un puternic şi implacabil oponent al intenţiilor sale iconoclaste şi plănuia cum ar putea să-l aducă de partea sa sau cum să-l piardă.

Ei au încercat să-l momească pe Sf Ştefan în câmpul iconoclast la început prin linguşire şi mituire, apoi prin ameninţări, dar totul degeaba. Apoi ei l-au defăimat pe sfânt, acuzându-l că a căzut în păcat cu maica Ana. Dar vina sa nu a fost dovedită, pentru că maica nega cu curaj orice învinuire şi a murit sub tortură şi bătăi. În cele din urmă, împăratul a dat poruncă să-l întemniţeze pe sfânt şi să-i distrugă mănăstirea. Episcopii iconoclaşti au fost trimişi în închisoare la Sf Ştefan, încercând să-l convingă de corectitudinea dogmatică a poziţiei iconoclaste. Dar sfântul a respins cu uşurinţă toate argumentele ereticilor şi a rămas drept în ortodoxie.

Apoi împăratul a poruncit ca sfântul să fie exilat pe una din insulele din Marea Marmara. Sf Ştefan s-a stabilit într-o peşteră, dar şi acolo ucenicii săi s-au adunat curând. După un anumit timp sfântul a părăsit fraţii şi a luat asupra sa nevoinţa vieţuirii în vârful unui stâlp. Veşti despre stâlpnicul Ştefan şi despre minunile lucrate prin rugăciunile sale, s-au răspândit prin tot Imperiul şi întărea credinţa şi duhul ortodoxiei în oameni.

Împăratul a poruncit să-l mute pe Sf Ştefan în închisoarea de pe insula Paros şi apoi să-l aducă la judecată. La judecată, sfântul a refuzat argumentele ereticilor care stăteau la judecată cu el. El a explicat esenţa dogmatică a cinstirii icoanei, şi i-a învinuit pe iconoclaşti pentru că prin blasfemierea icoanelor, ei îl hulesc pe Hristos şi pe Maica Domnului. Ca dovadă, sfântul a arătat o monedă de aur înscripţionată cu imaginea împăratului. El a întrebat judecătorii ce s-ar întâmpla cuiva care ar arunca moneda pe pământ şi apoi ar călca imaginea împăratului în picioare. Ei i-au răspuns că acela va fi cu siguranţă pedepsit pentru necinstirea imaginii împăratului. Sfântul a spus că o chiar mai grozavă pedeapsă aşteaptă pe oricine care ar necinsti chipul Împăratului Cerurilor şi a Sfinţilor Săi, iar apoi el a scuipat moneda, a aruncat-o la pământ şi a început a o călca în picioare.

Împăratul a poruncit să-l ducă pe sfânt în închisoare unde deja erau 342 de Bătrâni slăbiţi, condamnaţi pentru cinstirea icoanelor. În această închisoare Sf Ştefan a petrecut 11 luni, consolând prizonierii. Închisoarea a devenit ca o mănăstire, unde rugăciunile şi cântările obişnuite erau cântate potrivit tipicului. Mulţime de oameni veneau în închisoare şi îi cereau Sf Ştefan să se roage pentru ei.

Când împăratul a aflat că sfântul a organizat o mănăstire în închisoare, unde se rugau venerând sfintele icoane, el a trimis doi din proprii săi slujitori, fraţi gemeni, să-l bată pe sfânt până la moarte. Când aceşti fraţi au mers în închisoare şi au văzut faţa monahului strălucind cu o lumină dumnezeiască, au căzut în genunchi înaintea lui, cerându-i iertare şi rugăciuni, apoi ei i-au spus împăratului că porunca sa a fost îndeplinită. Dar împăratul a aflat adevărul şi a recurs la o altă minciună. Informându-şi soldaţii că sfântul plănuia să-l înlăture pe el de la tron, el i-a trimis în închisoare. Însuşi Sfântul Mărturisitor a ieşit la soldaţii mânioşi care l-au prins şi l-au târât pe străzile oraşului. Apoi ei au aruncat trupul chinuit al mucenicului într-o groapă, unde ei obişnuiau să îngroape criminalii.

În dimineaţa următoare un nor groaznic a apărut deasupra Muntelui Auxenţiu, iar apoi un întuneric greu a învăluit capitala, însoţit de grindină, care a omorât mulţi oameni.